Legislativul de la Pristina a aprobat vineri, 15 februarie 2008, o motiune ce face posibila adoptarea, in 24 de ore, a legislatiei aferente proclamarii independentei provinciei sarbe, care dupa toate probabilitatile va fi anuntata duminica 17 februarie, la ora 18:00, ora Romaniei. Proclamarea independentei Kosovo are la baza planul redactat de emisarul special al ONU, Martti Ahtisaari, care prevede un viitor statut juridic sub supraveghere internationala precum si o autonomie extinsa pentru minoritatea sarba, care reprezinta 10% din populatia provinciei Kosovo

* * * * *

Istoria Kosovo
Istoria Kosovo este insa putin cunoscuta. Nu putem vorbi, desigur, de o istorie kosovara decat de la recunoasterea internationala a statelor moderne - Iugoslavia si Albania - asa cum se procedeaza in dreptul international pentru orice revendicare teritoriala.
• Kosovo a apartinut puternicei dinastii sarbe, Nemanjic, timp de 200 de ani - provinicia fiind, dealtfel, cunoscuta si sub numele de "Vechea Serbie", leagan al culturii sarbe si important centru ortodox.
• In 1398, in batalia de la Kosovo Polje (Campia Mierlei), Serbia si aliatii sai au fost invinsi de Imperiul Otoman, si Kosovo a devenit spatiu otoman. In aceste conditii, albanezii (in mare parte musulmani) au inceput - mai ales din secolul XV - sa penetreze provincia, cu ingaduinta Inaltei Porti, care le-a recunoscut "suveranitatea" asupra provinciei in 1489.
Sarbii ortodocsi au fost nevoiti sa migreze spre nord, "centrul de gravitate" sarb mutandu-se din Kosovo la Belgrad (secolul al XVIII-lea). Aceasta deplasare, fortata, este cunoscuta in istorie drept "marea migratie sarba". Cum, prin plecarea sarbilor, Kosovo devenise subpopulat, au fost atrasi aici albanezi care au luat pamanturile si casele sarbilor emigrati.
• Abia primul razboi balcanic, din 1912, a permis armatei sarbe sa recucereasca Kosovo si sa intre in Pristina. • In primul razboi balcanic (1912), Albania a fost atacata de Muntenegru, Serbia, Bulgaria si Grecia. Albania era pe atunci aliata Imperiului Otoman.
• La "Conferinta Ambasadorilor" de la Londra (1913) - prezidata de Sir Edward Grey, ministrul britanic de Externe - Serbia a capatat suveranitate asupra Kosovo, suveranitate pe care si-a mentinut-o pana in ziua de azi.
• Tratatul de la Londra (mai 1913) a recunoscut apartenenta provinciei Kosovo la Serbia si a Metohiei la Muntenegru. Totodata, Tratatul de la Londra recunostea oficial Albania ca stat.
• In primul razboi mondial, Albania a fost aliata cu Austro-Ungaria, care i-a invins pe sarbi si a intrat in Kosovo. Multi albanezi s-au alaturat atunci armatei austro-ungare si au inceput o campanie de epurare etnica contra sarbilor. Peste 100.000 de sarbi si-au parasit proprietatile din Kosovo si au migrat, din nou, spre nord. Conflictul dintre sarbi si albanezi in Kosovo a atins un punct culminant, fiind marcat de atrocitati reciproce.
• La sfarsitul primului razboi mondial, prin tratatele de pace (1919-1920), s-a recunoscut Iugoslavia ca "Regatul slovenilor, croatilor si sarbilor", cu o monarhie constitutionala, in componenta careia au fost integrate doua provincii autonome: Voievodina si Kosovo. Asadar, Kosovo a fost recunoscut - din nou - ca parte a Serbiei. Iugoslavia avea in acel moment 12 milioane de locuitori, din care doar vreo 400.000 erau albanezi.
• Albanezii din Kosovo nu s-au resemnat, insa. Ei s-au adresat "Ligii Natiunilor" cerand ca provincia Kosovo sa fie alipita Albaniei. Cererea le-a fost respinsa. O miscare armata - "kaciak"- a inceput sa desfasoare actiuni de subversiune contra Constitutiei iugoslave.
• In timpul celui de-al doilea razboi mondial, Germania a atacat Iugoslavia pe 6 aprilie 1941. Si a cucerit-o pe 17 aprilie. Dar s-a confruntat, in continuare, cu doua redutabile miscari de rezistenta: una monarhista, a "cetnicilor" condusi de generalul de aviatie Drajen Mihailovic; cealalta, de sorginte comunist/kominternista, condusa de "croatul" Iosif Broz Tito. Gherila sarba a blocat in Iugoslavia circa 700.000 de militari germani, intarziind cu peste o luna operatiunea “Barbarossa" (atacarea URSS de catre Hitler). Astfel ca germanii au fost siliti sa dea bataliile decisive din fata Moscovei si a Stalingradului in plina iarna. Croatia s-a proclamat "stat national fascist" si s-a aliat cu Germania. Slovenia si Muntenegru au fost anexate de Italia. O mare parte din Kosovo a fost ocupata de Albania, aliata cu Germania. Circa 100.000 de albanezi musulmani au fost adusi ca sa populeze provincia. Sarbii au fost hartuiti sau masacrati de albanezi, astfel incat cei mai multi au fost siliti, pentru a treia oara, sa emigreze spre nord.
• In 1940, Partidul Comunist din Iugoslavia - la sugestia Kominternului - a constituit "Republica Taraneasca Kosovo", care a ramas insa doar pe hartie.
• In 1943, la Mulje s-a format un comitet pentru "Salvarea Albaniei", care a stabilit crearea unui stat albanez unificat, incluzand si Kosovo.
• In anii razboiului, sarbii din Kosovo (ca si muntenegrenii) au facut obiectul atrocitatilor unitatii SS "Skandeberg", formata din soldati albanezi. De o cruzime rara, s-a facut remarcata militia albaneza "Vulnetari". Se estimeaza ca, in urma atrocitatilor comise de albanezi in timpul razboiului, au fost masacrati circa 40.000 de sarbi, alti 100.000 emigrand fortat.
• La sfarsitul razboiului, Iugoslavia a fost ocupata de Armata Rosie, care a impus regimul comunist al lui Tito, eliminand astfel complet miscarea de rezistenta a ofiterilor "cetnici" monarhisti. Kosovo a capatat sub regimul Tito statutul de "regiune autonoma", in 1946. De remarcat, regimul "croatului" Tito nu a permis nici un moment reintoarcerea in regiune a sarbilor refugiati in anii razboiului. In schimb, din Albania vecina continuau sa soseasca valuri-valuri de emigranti, atrasi de nivelul de trai mult mai ridicat din Iugoslavia. Ceea ce a influentat decisiv balanta etnica si religioasa a regiunii.
• Doar intre 1961 si 1971, procentul albanezilor din Kosovo a sarit de la 67% la 74% din totalul populatiei. Sapte procente in numai zece ani.
• Din 1974, Constitutia Iugoslaviei garanta provinciei Kosovo dreptul la "auto-guvernare". Imediat, programa scolara a fost aliniata la cea din Albania vecina.
In 1978, albanezii din Kosovo au marcat o suta de ani de la prima "Liga din Prizren", ceea ce a contribuit la o recrudescenta a sentimentului nationalist albanez. In 1878, cu sprijinul Imperiului Otoman, reuniunea de la Prizren a stabilit caile prin care urma sa se faca islamizarea statelor ortodoxe slave si unificarea tuturor teritoriilor unde traiau albanezi (Kosovo, Macedonia si Muntenegru) sub stindardul "Albaniei Mari".
• In 1981, albanezii constituiau 77% din populatia kosovara.
• Pe 4 mai 1981, moare Tito. Decesul lui Tito a fost perceput de albanezii din Kosovo drept disparitia marelui lor protector. Cel care a interzis dupa razboi sarbilor - alungati din Kosovo de ocupatia albaneza si de atrocitatile unitatii SS "Skandeberg" ori de ale militiei albaneze "Vulnetari"- sa se reintoarca la casele lor. In schimb, a inchis ochii la imigrarea masiva a albanezilor. Explicatia este ca proiectul lui Tito de la sfarsitul razboiului - si adevaratele motive ale schismei cu Stalin - viza crearea unei "confederatii Balcanice" la sud de Dunare, care urma sa cuprinda Iugoslavia, Bulgaria si Albania. Un fel de Uniune Sovietica a Balcanilor! Imigrarea albanezilor in Kosovo venea in sprijinul proiectului sau. De fapt, Tito a creat prima frontiera "spiritualizata" din Europa: cea dintre Kosovo si Albania. Un an dupa moartea lui Tito, albanezii au organizat in Kosovo prima revolta: studentii albanezi de la Universitatea din Pristina aprind "fitilul". Cetatenii sarbi si muntenegreni sunt batuti, casele lor incendiate, magazinele jefuite, bisericile ortodoxe devastate. Universitatea din Pristina devine focarul opozitiei albaneze din Kosovo.
Kosovo in anii '80. La violentele albanezilor din Kosovo, reclamate de sarbi, politia nu a luat nici o masura. Acest fapt i-a deteminat pe multi sarbi sa apuce calea emigratiei. Casele parasite si terenurile lor au fost imediat ocupate de albanezi.
Cand Tito a murit, prim-ministru a devenit Ivan Stambolic.
• Sarbii ramasi in Kosovo protesteaza: in 1986 are loc prima contra-manifestare. Intelectualii sarbi, sub egida "Academiei Sarbe de Stiinta si Arte", redacteaza un memorandum, in care solicita revocarea autonomiei provinciei Kosovo. Mai multe grupuri teroriste albaneze din Kosovo se organizeaza in "Libertatea Nationala in Kosovo", organizatie finantata de mafia albaneza, foarte influenta in Occident, care incepe o politica sistematica de violenta si persecutie impotriva sarbilor din Kosovo.
• In anii '80, presa occidentala consemna, in mod curent, abuzurile comise de albanezi asupra sarbilor in Kosovo: batai, amenintari cu moartea, incendierea caselor, torturi, luari de prizonieri, asasinate, demolari de biserici ortodoxe, violuri etc. Din 1974 si pana la sfarsitul anilor '80, albanezii din Kosovo s-au bucurat de cea mai mare autonomie administrativa si culturala din intreaga lor istorie.
Albanezii erau divizati doar in privinta viitorului provinciei. Unii doreau independenta de Iugoslavia. Altii doreau ca albanezii din Kosovo si cei din Macedonia si Muntenegru sa se uneasca teritorial cu Albania, in ceea ce ei numau "Albania Mare".
• In 1987, locul lui Stambolic a fost luat de Slobodan Milosevici. Acesta considera situatia sarbilor din Kosovo drept "intolerabila". In aprilie 1987, Milosevici a vizitat Kosovo si a declarat sarbilor kosovari, la un miting: "Nimeni nu are dreptul sa va mai molesteze!"
• In 1990, confruntarile au luat amploare si violentele s-au inmultit. Asa ca, in septembrie 1990, Guvernul sarb a modificat Constitutia, si a redefinit statutul Kosovo drept regiune a Serbiei al carei control administrativ si executiv trecea din mana "guvernului regional" in cea a Guvernului de la Belgrad. Albanezii kosovari au adoptat imediat o Constitutie proprie, a "republicii Kosovo".
• In primavara lui 1991, "Liga albaneza pentru un Kosovo Democratic" numara 700.000 de membri si avea sedii la Zürich, Stuttgart si Bruxelles, precum si in alte orase europene. Un "Comitet de Organizare a Partidelor Politice Albaneze din Iugoslavia" solicita in septembrie 1991: fie o "republica albaneza", in cadrul Iugoslaviei, care sa-i grupeze pe albanezii kosovari, precum si pe cei din Serbia, Macedonia, Muntenegru; fie un stat albanez, care sa-i grupeze pe toti albanezii din Balcani, in "Albania Mare".
• In 1992, ei organizeaza alegeri ilegale pentru presedintia "Republicii Kosovo" si il aleg pe Ibrahim Rugova pentru functia de presedinte. Alegerile nu sunt recunoscute de Guvernul sarb si nici de vreun alt guvern strain. In vara lui 1992, albanezii si sarbii din Kosovo se separau total, unii de ceilalti. La alegerile din decembrie 1992, albanezii au fost insa sfatuiti sa nu vina la vot. Astfel, "Partidul Socialist" al lui Milosevici a castigat alegerile obtinand 47 de locuri, in timp ce "Partidul Radical" a castigat 33 de locuri. Partidul Radical, care exercita presiuni asupra lui Milosevici pentru a rezolva prin forta situatia sarbilor din Kosovo, a pierdut alegerile numai pentru ca albanezii, avertizati, au boicotat scrutinul electoral. Dar colapsul comunismului in Albania, haosul instalat acolo, faptul ca albanezii ucideau in toata Albania "albanezii-comunisti", i-au facut pe albanezii kosovari ceva mai prudenti in afirmarea unificarii cu Tirana. Pentru a-si consolida "drepturile ancestrale" in Kosovo, albanezii din provincie au inceput sa adopte nume ilirice.
• Acordul de la Dayton a starnit furia albanezilor, pentru ca nu le recunostea vointa de independenta. Prin acest acord nu numai ca se recunostea o "Republica Srpska", dar se decreta ca nici o schimbare a frontierelor iugoslave nu va mai fi pe viitor admisa. Or, sensul intregii lupte a albanezilor din Kosovo era modificarea granitelor Iugoslaviei in favoarea Albaniei.
• Sperantele ca diplomatia internationala le va rezolva problemele fiind spulberate, UCK a inceput o campanie de terorism impotriva sarbilor kosovari, campanie care a provocat razboiul din 1998-1999. In martie 1998, armata iugoslava a declansat in Kosovo actiuni contra separatistilor albanezi. In lunile care au urmat, sute de albanezi au fost ucisi, si peste 500.000 au fost siliti sa emigreze din Kosovo.
• La 24 martie 1999 - fara autorizarea ONU - NATO a inceput sa bombardeze Iugoslavia, lovind numeroase tinte civile (scoli, spitale, biserici, poduri, gari etc.).
Bombardamentul NATO din Kosovo, precum si efectele razboiului au determinat multi sarbi si albanezi sa se refugieze in state vecine. Serbia, Macedonia si Muntenegru s-au umplut de refugiati. Vinovat de situatie a fost gasit insa doar presedintele Milosevici, acuzat de "International Criminal Tribunal for the Former Yugoslavia", pentru "crime de razboi".
• Bombardarea Iugoslaviei a fost precedata de o tentativa de "solutionare" diplomatica a problemei. La 28 ianuarie 1999, NATO a avertizat Iugoslavia ca va trece la represalii daca nu cedeaza in chestiunea Kosovo. La mijlocul lui februarie a inceput o conferinta de pace la Rambouillet, in Franta, la care au participat aliatii occidentali, cei ai Iugoslaviei, precum si grupurile de albanezi care solicitau independenta.
Aliatii occidentali, sustinuti de Statele Unite, au dat Iugoslaviei un termen de doua saptamani pentru a semna acordul de pace. Amenintand, in caz contrar, cu represalii militare.
Acordul, dictat de Occident Iugoslaviei, impunea retragerea fortelor armate iugoslave din Kosovo, dezarmarea UCK, o forta de pace NATO in Kosovo (adica pe teritoriul Serbiei), precum si o perioada de trei ani pentru ca Iugoslavia sa acorde independenta provinciei. Appendix-ul B din Acordul de Pace de la Rambouillet includea, insa, prevederi care semanau mai mult cu un armistitiu al Iugoslaviei. El cerea ca suveranitatea nationala a Iugoslaviei sa treaca sub supravegherea NATO.
Milosevici a refuzat sa semneze un asemenea Acord. Occidentalii au mutat conferinta de la Paris si au dar un nou ultimatum de doua saptamani Iugoslaviei ca sa semneze Acordul.
Au urmat 73 de zile de bombardamente crancene asupra infrastructurii Iugoslaviei, inclusiv cu proiectile pe baza de uraniu saracit. Bombardamentele asupra Iugoslaviei au aruncat economia acestei tari cu decenii in urma.
• Pe 5 iunie 1999, grupul G-8, cu Rusia pe post de mediator, a semnat o intelegere cu Iugoslavia, care a pus capat bombardamentului. Ambele parti semnatare au facut unele concesii. Belgradul accepta sa acorde provinciei Kosovo o "autonomie substantiala", sa-si retraga din provincie fortele speciale si pe cele paramilitare, sa permita reintoarcerea refugiatilor de orice etnie, si sa accepte prezenta in Kosovo a unei forte militare de supraveghere a intelegerii, in care NATO avea participarea principala. Iugoslavia obtinea in schimb, respectarea integritatii sale teritoriale. Intelegerea mentiona ca provincia Kosovo este parte a teritoriului sarb. Acordul a primit apoi aprobarea ONU, si a devenit "Rezolutia Consiliului de Securitate ONU 1244/1999". Aceasta rezolutie ONU reprezenta a treia confirmare internationala a apartenentei Kosovo la Serbia, dupa "Tratatul de la Londra" (1913) si tratatele de pace din 1919 -1920.
• In 2002, Serbia si Muntenegru au raportat ca pe teritoriul lor se mai gaseau 277.000 de refugiati sarbi din Kosovo.
• La 17 martie 2004, o revolta de proportii a albanezilor din Kosovo s-a soldat cu zeci de morti printre sarbi, incendierea unor biserici si manastiri ortodoxe, si numeroase confruntari intre sarbi si albanezi.
• Negocieri internationale au inceput in 2006 pentru a stabili un statut final pentru Kosovo. Trimisul special ONU, finlandezul Martti Ahtisaari, si-a inceput activitatea in problema Kosovo in februarie 2006.
• In februarie 2007, Ahtisaari a prezentat un proiect de statut liderilor de la Belgrad si Pristina, care prevedea pentru provincie o "independenta supravegheata".
• La inceputul lui iulie 2007, textul - sustinut de SUA, Marea Britanie si mai multe tari UE, a fost rescris de patru ori pentru a satisface exigentele Rusiei, care invoca rezolutia 1244/1999 a Consiliului de Securitate ONU, ramasa valabila. Rusia, China si cinci tari membre UE au declarat ca nu vor sustine independenta Kosovo. Rusia si China avand drept de veto in Consiliul de Securitate al ONU.

Ce s-a intamplat cu fosta “Iugoslavie mare”?
Independenta provinciei sarbe Kosovo, pe care albanezii kosovari se pregatesc sa o proclame, va fi doar ultima etapa dintr-un lung ciclu de “faramitare” Iugoslaviei, care a inceput in anii '90, dupa razboaiele care au “sfasaiat” Balcanii. Kosovo nu a avut niciodata statutul de republica in cadrul Iugoslaviei, ceea ce a reprezentat pentru Serbia un argument suplimentar pentru a se opune independentei unei provincii pe care o considera leaganul istoriei si culturii sale. Iata cum si-au dobandit independenta fostele republici iugoslave.

• Slovenia - este prima dintre republici care s-a separat de federatie si care si-a dobandit independenta relativ pasnic.
La 23 decembrie 1990, 88 % dintre sloveni s-au pronuntat prin referendum pentru independenta care a fost proclamata la 25 iunie 1991.
Dupa zece zile (intre 27 iunie si 6 iulie 1991), dupa mici ciocniri cu fortele slovene, Armata populara iugoslava (JNA) se retrage din Slovenia, care este recunoscuta de Comunitatea Economica Europeana (CEE) si de peste 30 de tari la 15 ianuarie 1992, si apoi de SUA la 7 aprilie.

• Croatia - Venirea lui Franjo Tudjman la presedintie, la 30 mai 1990, este urmata de schimbari constitutionale care suscita nemultumirea Serbiei.
Regiunile croate populate cu sarbi isi proclama autonomia la 21 decembrie 1990.
La referendumul din 19 mai 1991, boicotat de sarbii care reprezentau atunci aproximativ 12,6% din populatie, independenta obtine 92 % din voturi. Este anuntata in aceeasi zi cu cea a Sloveniei (25 iunie 1991) si devine oficiala la 7 octombrie.
Insa conflicte armate intre formatiunile croate, pe de-o parte, si formatiunile sarbe, de cealalta, se transforma in august 1991 in razboi deschis care va dura pana in august 1995. CEE, SUA si peste 30 de tari recunosc Croatia in acelasi timp cu Slovenia. Croatia si Republica federala a Iugoslaviei se recunosc reciproc in august 1996.

• Bosnia-Hertegovina - Parlamentul bosniac proclama suveranitatea la 15 octombrie 1991.
In 1992 dupa negocierile de la Lisabona sub egida comunitatii internationale, bosniacii, croatii si sarbii semneaza tratatul care imparte Bosnia-Herzegovina in trei cantoane. Insa doua zile mai tarziu, presedintele bosniac Alija Izetbegovic isi retrage semnatura si organizeaza un referendum la 29 februarie 1992. Sarbii il boicoteaza dar independenta este aprobata cu 62,8 % din voturi.
Independenta este proclamata la 5 aprilie 1992, in timp ce conflictele armate deja incepusera. Bosnia-Herzegovina este recunoscuta a doua zi de “Cei 12” si la 7 aprilie de SUA. Dar la 6 aprilie incepe asediul de la Sarajevo care va dura pana la sfarsitul razboiului, in 1995.
Belgradul recunoaste Bosnia la acordurile de pace de la Dayton, care au pus capat razboiului, la 21 noiembrie 1995.

• Macedonia - Macedonia si-a dobandit independenta fara sa fie varsata nicio picatura de sange. Aprobata cu 95 % din voturi la referendumul din 8 septembrie 1991, independenta este proclamata la 15 septembrie.

• Muntenegru - Muntenegru este ultima republica iugoslava ramasa legata de Serbia, aliatul sau ancestral, dupa razboaiele din anii ' 90.
In aprilie 1992 cele doua tari formeaza Republica Federala a Iugoslaviei (RFI) care devine, in februarie 2003, o uniune supla denumita statul Serbia-Muntenegru. Dar sentimentele celor care aspirau la independenta se situeaza mai presus si, la 21 mai 2006, se organizeaza un referendum in cadrul caruia independenta obtine 55,5% din voturi si este proclamata la 3 iunie 2006.

Independenta Kosovo - figuri-cheie
Iata care sunt principalii responsabili albanezi din Kosovo care au actionat in favoarea independentei provinciei:
• Ibrahim Rugova - Nascut la 2 decembrie 1944 la Cerce (nord-vestul Kosovo) si decedat in 2006 la varsta de 61 de ani de cancer la plamani, Ibrahim Rugova a avut ca singura ambitie independenta acestei provincii.
Absolvent al facultatii de la Sorbona si scriitor renumit, el a fost unul din pionierii 'intelighentiei' Kosovo regrupata in jurul Asociatiei Scriitorilor.
In 1989, el a fondat Liga Democratica din Kosovo (LDK) care a boicotat toate alegerile organizate de Belgrad si a creat institutii paralele (scoli, sistem de sanatate si impozite proprii pentru majoritatea albanezilor din Kosovo).
El a stabilit la inceputul anilor 1990, legaturi stranse cu Occidentul, mai ales cu Washingtonul. Marginalizat in perioada conflictului (1998-1999) dintre fortele sarbe si Armata de Eliberare din Kosovo (UCK), a reaparut pe scena politica in 2002 afirmandu-se drept liderul ce putea duce provincia la independenta.

• Hashim Thaci - Prim-ministru al Kosovo, in varsta de 39 de ani, este un om politic provenit UCK, in randurile careia era supranumit “Sarpele”.
S-a nascut la 24 aprilie 1968 in satul Brocna in regiunea Drenica (centrul Kosovo), leagan al separatismului albanez si a participat la rezistenta pasiva fata de Belgrad, la inceputul anilor 90.
Convins ca aceasta nu va da niciun rezultat, el fondeaza UCK alaturi de alti viitori sefi ai rezistentei. H.Thaçi a intretinut relatii foarte distante cu Rugova, cu care nu s-a intalnit niciodata fata in fata.
Condamnat in contumacie la 22 de ani de inchisoare pentru terorism de un tribunal sarb, el s-a refugiat in Elvetia unde si-a terminat studiile de Stiinte Politice.
Apare pe scena politica la Conferinta de pace de la Rambouillet (1999) unde se afirma, cu sustinerea puternica a SUA, ca negociator sef al albanezilor.
Dupa violentele interetnice din 2004, el nu ezita sa-i califice drept “criminali” pe cei care au incendiat bisericile si casele sarbilor. Hashim Thaci a devenit prim-ministru in ianuarie 2008 dupa ce formatiunea sa Partidul Democratic din Kosovo (PDK) a castigat alegerile legislative din noiembrie 2007.

• Ramush Haradinaj - Fost premier al Kosovo, in varsta de 39 de ani si inculpat in martie 2005 pentru crime de razboi de justitia internationala, Ramush Haradinaj este un fost sef al gherilei albaneze reconvertit la politica.
Intransigent fata de Belgrad, Haradinaj a condus unitati ale Armatei de Eliberare din Kosovo (UCK) din vestul provinciei.
Nascut la Glodjane, localitate din apropiere de Decane (vest), la 3 iulie 1968, Haradinaj are o diploma in studii secundare.
El a participat in 1989 la manifestatii impotriva regimului de la Belgrad inainte de a emigra in Elvetia si de a se inrola in Legiunea straina franceza. La intoarcerea sa in Kosovo, in 1997, el organizeaza un grup creat pentru a ataca politia sarba - atacuri calificate de Belgrad drept acte teroriste.
Infiinteaza la Glodjane o unitate denumita “Vulturii negri”, integrata in UCK, acuzata de Belgrad de torturarea si de asasinarea a zeci de civili sarbi. In aprilie 2000, se lanseaza in politica si este ales presedinte al Aliantei pentru viitorul Kosovo (AAK) in iunie 2002.
In decembrie 2004, este ales prim-ministru. Albanezii din Kosovo il considera un erou al luptei pentru eliberare. Prim-ministru de cateva luni, el a fost inculpat in martie 2005 de Tribunal Penal International (TPI). A demisionat imediat pentru a pleca la Haga unde procesul sau este in curs.

• Fatmir Sejdiu - Presedinte al Kosovo, era un apropiat si un fidel al predecesorului sau, Ibrahim Rugova.
Sejdiu, in varsta de 56 de ani, a sustinut rezistenta pasnica a lui Rugova impotriva regimului autoritar al lui Slobodan Milosevic. Calificat drept moderat, el a fost ales pentru un prim mandat de presedinte kosovar in februarie 2006, in urma decesului lui Rugova.
Sejdiu este considerat un politician energic si pragmatic deschis mass-media. Este omul-cheie al organizarii unui referendum asupra independentei, nerecunoscut vreodata de Belgrad. In anii de rezistenta pasiva, el a fost organizatorul institutiilor paralele clandestine.
Sejdiu, care, pe langa albaneza vorbeste sarba, franceza si engleza, este absolvent al facultatii de drept, disciplina pe care a predat-o la Universitatea din Pristina.

Economia provinciei - principala problema pentru Kosovo independent Viabilitatea economica este principala provocare pentru Kosovo - regiunea cea mai dezavantajata din Balcani - ai carei lideri albanezi urmeaza sa proclame independenta.
In timp ce UE urmeaza sa trimita o misiune civila formata din aproximativ 2.000 de persoane pentru a prelua responsabilitatile ONU, care administreaza Kosovo din 1999, comunitatea internationala nu a reusit sa relanseze economia provinciei din sudul Serbiei dupa conflictul din 1998-1999 dintre fortele sarbe si separatistii albanezi.

Aceasta ar fi cheltuit pentru Kosovo - pentru lucrari de reconstructie, donatii, proiecte de dezvoltare - doua-trei miliarde de dolari anual pana in 2004, potrivit diferitelor evaluari si in absenta unor statistici oficiale. Insa, potrivit unor statistici guvernamentale, cifra ar fi mai degraba de ordinul a 11 miliarde de dolari, tinand cont de sumele trimise de diaspora albaneza.

Indiferent insa care ar fi valoarea totala, aceste sume nu au servit decat la creare unei societati de consum, productia fiind neglijata mai ales din cauza incertitudinii in legatura cu statutul Kosovo.

In timp ce infrastructura rutiera ramane precara, numeroase sate nu au electricitate 12 ore pe zi.

Potrivit estimarilor, somajul afecteaza aproximativ 45 la suta din populatie si 70 la suta dintre tineri, in timp ce potrivit unui raport al Bancii Mondiale, aproximativ 37 de procente din cele doua milioane de locuitori ai Kosovo traiesc sub pragul de saracie, cu mai putin de 1,5 euro pe zi. Aproximativ 15 la suta traiesc cu mai putin de un euro pe zi: "Mai mult de un locuitor din zece este infometat dimineata si la fel se simte si seara", rezuma Frode Mauring, directorul reprezentantei in Kosovo a Programului Natiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). Aproximativ 1,3 miliarde de euro sunt consacrati in fiecare an securitatii si administrarii Kosovo, in timp ce 135 de milioane de euro sunt destinati dezvoltarii", explica si Ad Melkert, secretar general adjunct al PNUD.

Kosovo independent "va beneficia de increderea investitorilor straini", considera totusi analistul Muhamet Mustafa. "Iar noi vom avea, de asemenea, acces la piata financiara internationala", adauga el. "Avem o populatie tanara care vrea sa munceasca", asigura el, subliniind ca exista perspective reale.

Potrivit specialistilor, sectorul energetic reprezinta un licar de speranta. Rezervele de carbune din Kosovo sunt estimate la 15 miliarde de tone, in timp ce zacamintele minerale ar putea reprezenta mai multe miliarde de tone.

"Rezervele de aur, de nichel si de crom ar putea fi superioare estimarilor", a semnalat cu optimism Comisia independenta pentru mine si minerale in Kosovo, dupa un studiu care a dezvaluit, de asemenea, prezenta aluminiului, a aramei si zincului.

"Kosovo dispune de sute de zone de prospectie si multe companii straine exploreaza posibilitatile in materie de minerale. Altele ar trebui sa urmeze", considera Nick Burcham, care lucreaza pentru acest studiu in calitate de consultant.

Dar, potrivit unor analisti, prezentarea independentei ca o solutie risca sa nu fie decat o iluzie. "Trebuie sa ne debarasam de iluzia ca independenta va aduce tone de dolari pe strazile noastre", avertizeaza economistul Ibrahim Rexhepi. "Criza risca sa continue. Relansarea metalurgiei, industriei alimentare si energiei necesita timp si multe investitii", adauga el.

Starea de spirit in Kosovo
Stabilitatea provinciei Kosovo este amenintata in special de problema nerezolvata a statutului provinciei, in vreme ce minoritatea sarba se teme de inrautatirea relatiilor interetnice, afirma un sondaj al Programului ONU pentru Dezvoltare.

Astfel, etnicii albanezii din Kosovo cred in proportie de 57% ca situatia va deveni instabila in provincie daca nu se va rezolva problema statutului, in vreme ce 33% dintre sarbii minoritari sustin ca odata cu declararea independentei se vor inrautati relatiile dintre etnii.

Albanezii si sarbii din Kosovo au pareri total diferite si cand vine vorba despre cea mai buna optiune pentru viitorul provinciei sarbe separatiste. Peste 90% dintre albanezi cred ca cea mai buna solutie este declararea independentei, in vreme ce aproape 75% dintre sarbi ar prefera autonomia.

Pe langa problema statutului, kosovarii resimt si efectele somajului si saraciei. Cu toate acestea, aproximativ 46% dintre sarbi ar fi gata sa munceasca alaturi de albanezi - atitudine reciproca si pentru 49% dintre etnicii albanezi din Kosovo.

Sondajul s-a desfasurat la inceputul lunii ianuarie, iar la el au luat parte 1.280 de etnici albanezi si sarbi din Kosovo.

Pe de alta parte, la Pristina, ca si in celelalte orase mari din Kosovo locuite de albanezi, zilele acestea au loc pregatiri pentru asteptata proclamare a independentei fata de Belgrad. Multi albanezi kosovari emigrati in strainatate incep sa se intoarca acasa ''pentru a fi prezenti in aceasta zi istorica pentru Kosovo'', dupa cum au declarat recent mass-media locale si internationale. Albanezii nu pierd prilejul de a multumi comunitatii internationale pentru sprijinul acordat cauzei lor, si mai cu seama ''prietenilor americani''.

In zilele urmatoare se asteapta sa se elaboreze la Pristina asa-numita declaratie de intentii pentru independenta care este pregatita de catre functionari albanezo-kosovari si functionari internationali. Pe langa vointa de independenta, declaratia ar urma sa exprime si invitatia-apel adresata misiunii UE in Kosovo de a respecta minoritatile.

In acelasi timp, ar urma sa fie stabilita data viitoarei reuniuni a Adunarii Parlamentare a Kosovo, in timpul careia ar urma sa fie adoptata declaratia. Potrivit multora, pe data de 17 februarie va fi formulata o declaratie de intentii pentru independenta, iar a doua zi, in cadrul reuniunii ministrilor de Externe ai UE, s-ar putea ajunge la o pozitie comuna a Uniunii cu privire la misiunea europeana in Kosovo.

Declaratia de independenta propriu-zisa ar putea aparea insa la inceputul lui martie. Este posibil ca in intervalul dintre declaratia de intentii si independenta propriu-zisa parlamentul de la Pristina ar urma sa aprobe circa 39 de legi prevazute in planul formulat de Martti Ahtisaari. Surse anonime mai spun ca nu este inca destul de clar daca invitatia adresata misiunii UE in Kosovo va fi votata la Pristina concomitent cu declaratia de intentii, sau la inceputul lui martie. Potrivit unui inalt reprezentant al guvernului kosovar, nu va exista insa nici un proces in doua faze. ''Pana duminica totul se va termina'', a declarat o sursa anonima.

La Pristina se asteapta si aprobarea noii constitutii, indelung asteptata, inclusiv noile simboluri ale statului. Concursul pentru conceperea unui nou steag, precum si a noii steme, a fost finalizat. La ora actuala, albanezii kosovari folosesc steagul Albaniei, dar li s-a cerut ca, in momentul declararii independentei, sa elaboreze simboluri nationale exclusive, care sa sublinieze configurarea multietnica a regiunii.

In schimb, sarbii din Kosovo sunt puternic ingrijorati de propria securitate si de viitorul lor. Multi sunt in continuare convinsi ca albanezii kosovari nu vor obtine niciodata independenta. Deosebit de dificila este situatia comunitatilor sarbe care traiesc la sud de raul Ibar, nu prea numeroase si raspandite pe teritoriu. In regiunea Gnjilane, in 12 sate, mai traiesc inca aproximativ 15.000 de sarbi, in timp ce in oras nu mai raman decat aproximativ 40, dintre cei 16.000 cati erau pana in 1999.

In atmosfera agitata a politicii balcanice, se asteapta si formarea unui parlament sarb din Kosovo si Metohija, cu sediul in Mitrovica de nord. Decizia a fost luata la Mitrovica, in timpul reuniunii Uniunii Municipalitatilor si a Satelor, apropiata de pozitia premierului sarb Vojislav Kostunica, si condusa de Marko Jaksic, liderul cel mai influent al sarbilor din regiune, aceasta Uniune urmand sa devina un adevarat parlament al sarbilor din Kosovo.

Reprezentantii acestei organizatii au declarat ca o eventuala semnare a unui acord cu UE ar reprezenta o forma de tradare si ar pune in pericol insasi existenta comunitatii sarbe din Kosovo. Sarbii considera inacceptabila venirea unei misiuni europene, intrucat aceasta ar constitui un prim pas pentru implementarea planului Ahtisaari. Potrivit unui scenariu foarte mult dezbatut in regiune, imediat dupa declaratia de independenta de la Pristina, noul parlament sarb din Kosovo si Metohija va declara la randul sau vointa de a ramane in interiorul statului sarb, respingand astfel decizia regiunii de a se desprinde de Belgrad.

Toate aceste evolutii potentiale ar putea accentua divizarea de facto a Kosovo, in timp ce de la Uniunea Europeana sosesc semnale ca Bruxelles-ul va decide grabnic cadrul operativ al misiunii in Kosovo.

Anularea “in avans” a independentei
Guvernul sarb a decis, joi, 14 februarie 2008, intr-o sedinta extraordinara, sa “anuleze in avans” proclamarea independentei Kosovo: „Decizia guvernului de a anula independenta unilaterala a Kosovo are o semnificatie istorica”, a declarat premierul sarb, Vojislav Kostunica, inaintea sedintei guvernului. “Este decizia Serbiei de a respinge formarea unui stat fictiv pe teritoriul sau”, a daugat premierul, numindu-i pe liderii albanezilor din Kosovo „teroristi recunoscuti”.

Hotararea de guvern prin care se anuleaza orice document cu privire la independenta provinciei Kosovo va fi inainta, parlamentului, spre a fi dezbatuta si adoptata in regim de urgenta, preciza un comunicat al executivului sarb.

„Lucram la stabilirea masurilor pe care le vom lua” dupa proclamarea independentei, a declarat Kostunica, facand referire la planul de actiune recent adoptat de parlament si ale carui detalii au ramas secrete.

O sursa apropiata guvernului sustine ca optiunea militara a fost categoric respinsa si se pare ca nici blocada economica nu reprezinta o optiune a guvernului de la Belgrad. De altfel, autoritatile kosovoare au cai de ocolire a efectelor unei blocade, iar aceasta ar afecta, oricum, si populatia sarba din provincie.

Reactia Rusiei
La Moscova, presedintele Putin a declarat ca Rusia are un plan pregatit pentru a reactiona la independenta provinciei secesioniste sarbe, Kosovo. „Nu vom imita (occidentul). Daca cineva ia o decizie idioata si ilegala, nu inseamna ca noi vom face la fel”, a spus Putin la ultima sa conferinta de presa anuala in calitate de sef al statului.

Vladimir Putin a acuzat UE ca aplica standarde duble in cazul Kosovo si in alte cazuri, precum Cipru de Nord, Transnistria, Abhazia sau Osetia de Sud. Problemele acestor teritorii sunt aceleasi: conflictul etnic, crimele comise de ambele parti si independenta de facto, Kosovo nu este un caz special. „Consideram ca sprijinul partizan dat unei declaratii de independenta nu este nici drept, nici moral. Este o rusine ca se trateaza aceste probleme cu standarde duble”, a spus Putin.

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, declarase miercuri, 13 februarie 2008, ca Rusia nu are in vedere masuri coercitive in ipoteza declararii unilaterale a independentei Kosovo.

Pozitia SUA
Secretarul american de Stat, Condoleezza Rice, a recunoscut ca anuntul probabil al independentei provinciei Kosovo va deschide "o perioada extraordinar de dificila" pentru Serbia.

In timp ce liderii de la Pristina au declarat ca vor fi pregatiti din punct de vedere tehnic sa proclame independenta provinciei, Rice a confirmat iminenta unui astfel de anunt, fara a pronunta cuvantul independenta in cursul unei audieri intr-o comisie a Congresului american: "Stiu ca acesta va fi o prioada extrem de dificila pentru sarbi", a declarat ea. "Ceea ce Statele Unite vor sa faca este sa le intinda mana si sa le spuna ca reglementarea (problemei) Kosovo va permite Serbiei sa progreseze", a adaugat ea. Statele Unite vor face tot posibilul pentru "a fi buni parteneri" sarbilor, in special prin intermediul schimburilor comerciale si ajutorului economic, a dat asigurari Rice. "Speram ca vor paria pe acest viitor, si nu pe trecut", a declarat ea. "Vrem o Serbie care priveste spre viitor si acest viitor este in Europa", a declarat seful diplomatiei americane.

UE a propus la 28 ianuarie incheierea, la 7 februarie, a unui acord de cooperare care sa reafirme vocatia Serbiei de aderare la UE. Semnarea acestui acord a fost insa amanata din cauza divergentelor dintre presedintele reales Boris Tadici si Guvernul sarb, care se opune categoric independentei Kosovo.

Rice a declarat, de asemenea, ca a intervenit pe langa NATO pentru incheierea cu Serbia a unui acord politic de cooperare. "Am intervenit personal pentru ca Serbiei sa i se propuna un parteneriat de pace", a declarat ea.

UE si EULEX
Uniunea Europeana se pregateste sa trimita aproape 2.000 de persoane in Kosovo, pentru a insoti primii pasi ai provinciei dupa proclamarea independentei, ca o marturie a dorintei europene de a stabiliza zona Balcanilor si de a integra tarile din regiune.

Obiectivul misiunii europene, denumite EULEX Kosovo, este de "a ghida si consilia institutiile din Kosovo in toate domeniile legate de statul de drept", de a crea "o justitie independenta si multietnica" si o politie multietnica.

Unii dintre cei 1.500 de politisti care fac parte din misiunea UE vor dispune si de prerogative executive limitate, pentru a putea corecta eventualele deficiente ale politiei locale.

Tarile UE si-au dat la 4 februarie 2008 acordul juridic pentru crearea misiunii, care mai are nevoie de decizia de lansare, asteptata pentru sfarsitul acestei saptamani.

O "echipa de planificare", formata din 120 de persoane, se afla la Pristina de la sfarsitul anului trecut. Germania si Italia vor fi principalii contributori la aceasta misiune, care va avea nevoie si de 1.000 de angajati locali. In afara statelor membre UE (cu exceptia Maltei, care nu dispune de mijloacele logistice necesare), la misiune vor mai participa si Statele Unite, Turcia, Croatia, Norvegia si Elvetia.

Sute de candidati au fost deja selectionati, printre criteriile indicate de anunturile publicate de site-urile serviciilor diplomatice europene numarandu-se "capacitatea de negociere", cunoasterea limbilor franceza si engleza si "experienta in Balcani".

Sosirea politistilor, vamesilor si magistratilor europeni se va intinde pe o perioada de patru luni, iar efectivele misiunii vor putea fi suplimentate in caz de nevoie. Abia dupa ce toti membrii misiunii UE vor ajunge in Kosovo, misiunea ONU, care administreaza provincia din 1999, va preda prerogativele guvernului din Kosovo.

Durata EULEX - care dispune de un buget de 205 milioane de euro pentru primele 16 luni - este limitata pentru moment la o perioada de 28 de luni. UE intentioneaza sa evalueze activitatea acesteia cu sase luni inainte de expirare. Diplomati europeni estimeaza la "5 - 10 ani" durata supravegherii internationale in provincia Kosovo. Misiunea va fi condusa de generalul francez Yves de Kermabon, fost comandant al trupelor NATO din Kosovo.

Conducerea Biroului civil international, cu un personal de 300 de persoane (dintre care 75 europeni) va fi asigurata de olandezul Peter Feith, numit trimis special al UE pentru Kosovo. Biroul urmeaza sa supravegheze, din punct de vedere administrativ, primii ani ai independentei Kosovo si sa urmareasca modul in care sunt respectate drepturile minoritatii sarbe.

Precedent periculos
Declararea unilaterala a "independentei" provinciei Kosovo - si, probabil, uniunea in viitor a acestei provincii cu Albania - va avea un efect considerabil asupra frontierelor statelor nationale, nu numai din Europa, dar si din republicile ex-sovietice, unde exista puternice forte separatiste.

Intre timp, miscarile separatistilor din Europa si din fostele republici sovietice se pregatesc sa utilizeze un eventual "precedent Kosovo" pentru a cere, la randul lor, independenta.

Independenta provinciei Kosovo va oferi un argument in plus miscarilor nationaliste in ascensiune din Uniunea Europeana, din Belgia pana in Scotia, care spera sa se emancipeze de sub tutela autoritatilor centrale.

Independenta provinciei sarbe, locuita in majoritate de o populatie albaneza, ultima etapa a dezmembrarii fostei Iugoslavii, va crea un precedent prin consacrarea conceptului de "natiune fara stat" preferat de nationalistii basci si catalani care au salutat deja independenta Muntenegrului. De partea cealalta, Spania, Romania, Cipru, Slovacia s-au exprimat deja impotriva independentei Kosovo, toate aceste tari fiind “pandite” de pericolele unor eventuale situatii similare pe teritoriile lor.

• Catalonia – Spania - Tentatia independentei este puternica in Catalonia, descrisa drept o "natiune" in preambulul noului sau statut de autonomie extinsa.

• Tara Bascilor - Spania - Aici, pe langa "lupta armata" dusa de ETA, liderul nationalist Juan Jose Ibarretxe exercita presiuni asupra Madridului pentru a consulta populatia basca in ceea ce priveste viitorul lor.
Miscarea separatista basca ETA a petrecut ultimii 40 de ani luptand pentru un stat basc independent in nordul Spaniei si sud-vestul Frantei, provocand moartea a peste 800 de persoane. Regiunea semi-autonoma basca din nordul Spaniei are o populatie de 2,1 milioane de persoane. Peste 750 de presupusi membri au fost arestati din 2000. ETA a decretat un armistitiu anul trecut, insa Guvernul spaniol a abandonat negocierile de pace in decembrie 2006, in urma unor explozii provocate de gruparea ETA pe aeroportul din Madrid, soldate cu moartea a doua persoane.

• Scotia - Partidul National Scotian, care conduce Guvernul regional dupa alegerile din luna mai 2007, si-a luat angajamentul sa organizeze in 2010 un referendum privind independenta tarii.

• Belgia - Privata de un Guvern, din luna iunie 2007, pe fondul tensiunilor intre majoritatea flamanda care reprezinta 60 la suta din populatie si minoritatea francofona (40 la suta), nationalistii flamanzi evoca posibilitatea divizarii tarii. Anumite voci in Europa si-au exprimat ingrijorarea fata de ideea unei eventuale secesiuni intre Flandra si Valonia, dar, daca ne incredem in proiectul european, nu trebuie sa existe temeri, deoarece evolutiile hartii europene, este limpede, nu s-au incheiat.

• Transilvania – Romania - Presedintele Putin, insusi, a evocat, la ultimul summit Rusia-UE, posibilitatea ca dupa precedentul Kosovo, maghiarii din Transilvania sa capete ceva mai mult curaj in dorinta lor de “larga autonomie”, care ii anima de foarte multi ani. Poate tocmai de aceea, Romania a anuntat, prin vocile cele mai autorizate, presedintele si premierul, ca nu va recunoaste independenta provinciei.

• Transnistria - Republica Moldova - Transnistria, o fasie ingusta de pamant pe raul Nistru, s-a separat de Republica Moldova in septembrie 1990. Un razboi scurt a provocat sute de morti, inainte de interventia trupelor ruse. Regiunea, cu o populatie de 550.000 de locuitori, este dominata de slavi vorbitori de limba rusa, care au exercitat presiuni pentru obtinerea independentei, de teama ca majoritatea vorbitoare de limba romana s-ar putea uni candva cu Romania. Circa 1.200 de militari rusi au ramas insa desfasurati in acest teritoriu. Transnistria reprezinta o optime din teritoriul moldovean.

• Abhazia si Osetia de Sud – Georgia - Fosta destinatie turistica, cu o populatie de 200.000 de locuitori, Abhazia se afla intre Marea Neagra si muntii Caucaz. Ea a dus un razboi impotriva Georgiei, in perioada 1992-1993, si se autoguverneaza. Regiunea a fost izolata mai multi ani dupa razboi, insa si-a imbunatatit relatiile cu Rusia, care le-a acordat locuitorilor din Abhazia pasapoarte si pensii. Osetia de Sud a luptat pentru a inlatura guvernarea georgiana la inceputul anilor '90. Un armistitiu a fost semnat, insa violentele riscau sa reapara. Rusia are desfasurate forte de mentinere a pacii in ambele regiuni.

• Nagorno-Karabah – Azerbaidjan - Ciocniri sporadice in Nagorno-Karabah, intre azeri si etnicii armeni, au inceput in 1988, transformandu-se in ostilitati la scara larga intre fortele azere si trupe din Armenia pana in 1992. Circa 35.000 de persoane au murit si alte sute de mii au parasit regiunea, inainte de semnarea unui armistitiu, in 1994. Teritoriul ramane parte a Azerbaidjanului, insa este controlat de fortele armene. O conducta majora, care leaga campurile petroliere din Azerbaidjan de pietele mondiale trece la cativa kilometri de zona de conflict.

• Kurdistan - Turcia/Irak/Siria/Iran - Circa 20 de milioane de kurzi sunt raspanditi in nordului Irakului, Siria, Iran si Turcia, prezentandu-se drept cea mai importanta minoritate din lume fara un stat propriu. Majoritatea traiesc in sud-estul Turciei, unde gherilele Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) conduc o insurgenta din 1984, in care au murit peste 30.000 de persoane. Un armistitiu a fost incheiat in 1999, insa ciocnirile au fost reluate in 2004. Potrivit Turciei, kurzii din nordul Irakului intentioneaza sa isi infiinteze propriul stat, alimentand tensiunile in randul kurzilor turci.

Posibile scenarii dupa independenta
Fie ca vorbim de secesiune, violente pe scara larga sau un incident izolat care sa determine izbucnirea confruntarilor, plecarea in masa a sarbilor sau mentinerea statu-quo-ului sunt unele dintre scenariile discutate la Pristina inaintea proclamarii unilaterale a independentei Kosovo.

• Secesiunea - Belgradul si liderii sarbilor din Kosovo au anuntat deja ca nu vor recunoaste independenta provinciei situate in sudul Serbiei, cu populatie majoritar albaneza. "Nu o vom accepta. Vom trai in continuare in Serbia, cu institutiile noastre proprii", a avertizat Milan Ivanovici, unul dintre cei mai influenti lideri ai sarbilor din Kosovo.
Nordul provinciei, unde traiesc 40.000 dintre cei 100.000 de sarbi din Kosovo, si enclavele sarbe sunt guvernate de facto de o administratie paralela, sustinuta de Belgrad. "Toata lumea se teme de secesiune. Dar in viata cotidiana aceasta este deja o realitate. Este greu de spus cand incepe secesiunea", a afirmat o sursa apropiata de NATO.

• Violente generale - Oficialii si locuitorii din Kosovo, atat sarbi, cat si albanezi, insista ca populatia nu are nici un interes sa declanseze violente imediat dupa declararea independentei. "Responsabilii sarbi au incercat sa transmita mesajul ca nu vor sa raspunda declararii unilaterale a independentei cu violenta pe teren, raspunsul lor constand in consolidarea structurilor lor paralele", afirma Alex Anderson, de la International Crisis Group (ICG).

• Violente izolate - Un astfel de scenariu ar putea repeta evenimentele din 2004, cand un incident care nu a fost elucidat niciodata a declansat un val de revolte antisarbe, soldate cu 19 morti si incendierea a sapte sate. "Un nimic poate declansa o izbucnire de violenta", avertizeaza comandantul Etienne du Fayet de la Tour, din Task Force Nord. KFOR a anuntat ca ii supravegheaza pe extremistii sarbi si albanezi. Una dintre marile necunoscute este influenta de care se bucura cu adevarat premierul Hashim Thaci, fost lider al gruparii de gherila a Armatei de Eliberare din Kosovo (UCK) si cel care le-a promis sarbilor asigurarea securitatii. Thaci se bucura de respectul fostilor combatanti la Pristina si la Drenita, in nord-vestul provinciei. Insa vestul acesteia se afla sub influenta fostului lider UCK Ramush Haradinaj, judecat la Haga pentru crime de razboi, si a Aliantei pentru viitorul Kosovo (AAK). Locuitorii din Kosovo "sunt convinsi ca nu se va intampla nimic, insa spun ca nu poate fi controlat absolut totul", afirma un diplomat european.

• Plecarea in masa a sarbilor - Liderii sarbi le cer acestora sa ramana in provincie, iar observatorii spera ca majoritatea nu vor pleca daca nu vor izbucni violente. Belgradul considera insa ca "nu mai exista sarbi in Kosovo, iar provincia este pierduta". Toti cei intervievati afirma ca se tem de "o vanatoare impotriva sarbilor", insa cei mai multi spun ca vor ramane in Kosovo daca nu vor avea loc atacuri. Daca nu li se va asigura protectia, "vor pleca, dar se vor intoarce mai tarziu".

• Semi-independenta - Chiar in conditiile mentinerii actualei situatii, in care cele doua comunitati traiesc practic separate, pot aparea in scurt timp probleme legate de suveranitate. Albanezii cred ca, dupa declararea independentei, nu va mai exista o administratie paralela, insa acest lucru nu se va intampla chiar asa. La alegerile locale din mai 2008 din Serbia, sarbii vor incerca sa organizeze scrutinul si in Kosovo", considera analistii.